HCL 048/2005
Consiliul Local al municipiului Ploiești:
vazand Expunerea de motive a Primarului Municipiului Ploiesti si Raportul de specialitate al serviciului public Administratia Domeniului Public si Privat Ploiesti, prin care se propune, la solicitarea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova, aprobarea numarului de locuri de munca subventionate in cadrul programului de ocupare temporara a fortei de munca din randul somerilor pentru anul 2005;
luand act ca avizul comisiei de specialitate a fost eliberat in timpul sedintei;
in baza Legii nr.76/16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare;
in conformitate cu prevederile H.G. nr. 174/20 februarie 2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare;
avand in vedere prevederile H.G. nr. 377/18 aprilie 2002 pentru aprobarea procedurilor privind accesul la masurile pentru ocuparea fortei de munca, modalitatile de finantare si instructiunile de implementare a acestora, cu modificarile si completarile ulterioare;
in temeiul art. 38 (1) si art. 46 (1) din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, cu modificarile si completarile ulterioare,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1
Aproba 150 de locuri de munca subventionate in cadrul programului de ocupare temporara a fortei de munca din randul somerilor pentru anul 2005, pentru activitati care au ca scop dezvoltarea comunitatii locale, si anume: lucrari de refacere, intretinere si extindere a infrastructurii, de ecologizare si a altor obiective de protectie a mediului initiate de Primaria municipiului Ploiesti, precum si realizarea unor lucrari edilitare.
Art. 2
Aproba achitarea din bugetul local a diferentei din salariul minim brut pe economie, inclusiv contributiile de asigurari sociale, pentru fiecare din cele 150 de locuri aprobate la art. 1, subventionate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Prahova.
Art. 3
Imputerniceste Primarul Municipiului Ploiesti sa repartizeze Administratiei Domeniului Public si Privat, in limita numarului de persoane prevazut la art. 1, locurile de munca subventionate, pe lucrari si activitati avand ca scop dezvoltarea comunitatii locale.
Art. 4
Administratia Domeniului Public si Privat – Ploiesti va duce la indeplinire prezenta hotarare.
Art. 5
Directia Administratie Publica, Juridic – Contencios va aduce la cunostinta celor interesati prevederile prezentei hotarari.
Data in Ploiesti, astazi, 30 martie 2005
Presedinte de sedinta,
Elena Trican
Contrasemneaza,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu