HCL 033 din 12 februarie 2026
Consiliul Local al municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 44/11.02.2026 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu şi Raportul de specialitate comun nr.38/11.02.2026 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice și nr. 45/11.02.2026 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, prin care se propune aprobarea componentei inițiale a planului de selecție – document de lucru utilizat în derularea procedurii de selecție pentru ocuparea a 3 posturi de administrator în cadrul Consiliului de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești;
Având în vedere avizul comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 12.02.2026;
Văzând Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 1/16.01.2026 prin care s-a aprobat declanșarea procedurii de selecţie a membrilor consiliului pentru ocuparea a trei posturi de administrator în cadrul Consiliului de administraţie de la Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti;
Luând în considerare prevederile art. 5 ale Secțiunii 2: Iniţierea şi organizarea procedurii de selecţie. Constituirea comisiei de selecţie şi nominalizare. Elaborarea planului de selecţie, din Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile Anexei nr. 1b: Reguli generale pentru redactarea scrisorii de aşteptări art. 1 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilorpublice, cu modificările și completările ulterioare;
Ținând cont de prevederile art. 1 din Anexa nr. 1 a Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilorpublice, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 2, art. 2¹, alin. (2), lit. d) și cele ale art. 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;
În baza art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. a) și alin. (3), lit. d), art. 139, alin. (1) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1
(1) Se aprobă Componenta inițială a planului de selecție – document de lucru utilizat în derularea procedurii de selecție pentru ocuparea a 3 posturi de administrator în cadrul Consiliului de administrație al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, care reprezintă anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Termenele și etapele planificate potrivit calendarului procedurii de selecție sunt estimative. Acestea se actualizează prin componenta integrală a planului de selecție, ce va fi elaborată de către comisia de selecție și nominalizare.
Art. 2
Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 12 februarie 2026
Președinte de ședință
Gheorghe Popa
Constrasemnează,
Secretar,
Laurențiu Dițu