CERERE PUNCT DE VEDERE C.T.U.A.T.U/ PUNCT DE VEDERE C.T.U.A.T.U ȘI AVIZ DE OPORTUNITATE
Serviciul se adresează persoanelor fizice și juridice interesate, în vederea obținerii documentelor necesare (solicitate prin certificatul de urbanism ) pentru emiterea autorizației de construire.
Serviciul se adresează persoanelor fizice și juridice interesate, inițiatoare a unor documentații de urbanism: Studiu de oportunitate- faza inițiere Plan Urbanistic Zonal (PUZ), PUZ – faza elaborare propuneri, Plan Urbanistic de Detaliu, în vederea obținerii punctului de vedere CTATU și a avizului de oportunitate/ avizului Arhitectului- șef și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești pentru documentațiile PUZ și PUD.
De asemenea se adresează persoanelor fizice sau juridice care doresc să obțină autorizație de construire pe parcele ale căror dimensiuni nu respectă condițiile din Regulamentul General de Urbanism (respectiv front la stradă mai mic de 8 m și/sau suprafața mai mică de 150 ) sau pentru construcții de locuinte, în zonele cu restricție prevăzute în PUG (în condițiile HCL nr. 505/20.12.2017), în care autorizarea executării de construcții se va face numai in baza punctului de vedere favorabil al C.T.A.T.U., pe baza D.T.A.C.
Costuri asociate (taxe/avize)
| Nr. crt | Tip taxă specială | Valoare (lei) |
| 1 | Taxă aviz Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru studii de oportunitate | 595 |
| 2 | Taxă aviz Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru Plan Urbanistic Zonal | 595 |
| Taxă aviz Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru Plan Urbanistic de Detaliu | 521 | |
| 3 | Taxă Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru Documentații Tehnice pentru Autorizarea Construcțiilor | 447 |
| 4 | Taxă aviz Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului și Urbanism pentru Consultare | 745 (fără a fi valabilă și pentru avizarea efectivă a documentației) |
(taxe care se indexează conform H.C.L privind taxele și impozitele locale).
Departamentul responsabil
Compartimentul Dezvoltare Urbană şi Metropolitană – Direcția Generală de Dezvoltare Urbană
Telefon: 0244/516699 int. 105
E-mail: dir.urbanism@ploiesti.ro
Care este legislația aplicabilă?
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare
- Ordinul nr. 233/2016 al Ministrului dezvoltarii regionale și administrației publice pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local Ploiești nr. 263/30.05.2025 pentru modificarea şi completarea C.T.A.T.U. şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare C.T.A.T.U. aprobate prin Hotărârea Consiliu Local nr. 176/25.04.2025 privind aprobarea componenţei şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare C.T.A.T.U. a municipiului Ploiești;
- Ordinul nr. 21/N/10.04.2000 al ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, pentru aprobarea reglementării tehnice ”Ghid privind elaborarea și aprobarea Regulamentelor Locale de Urbanism”;
- Ordinul nr. 37/N/08.06.2000 al ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, pentru aprobarea Reglementării tehnice ”Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al Planului Urbanistic de Detaliu”;
- Ordinul nr. 176/N/16.08.2000 al ministrului lucrărilor publice și amenajării teritoriului, pentru aprobarea Reglementării tehnice ”Ghid privind metodologia de elaborare și conținutul cadru al Planului Urbanistic Zonal”;
- Ordinul nr. 562/2003 al ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului pentru aprobarea Reglementării tehnice “Metodologie de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)”;
- Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul nr. 839/2009 al Ministrului dezvoltării regionale și locuinței pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 209/1999 privind aprobarea Planului Urbanistic General al municipiului Ploieşti şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent ;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 382/2009 privind aprobarea prelungirii perioadei de valabilitate a Planului Urbanistic General al municipiului Ploiești;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 505/20.12.2017, privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 203/27.04.2012 privind simplificarea procedurii de autorizare a unor construcții pe raza municipiului Ploiești și a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 356/30.10.2009 privind completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 327/23.12.2003 privind simplificarea procedurii de autorizare a construcțiilor de locuințe în zonele cu restricție prevăzute în Planul Urbanistic General al municipiului Ploiești
- OUG nr. 57/2019 privind Codul dministrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/30.04.2025 privind unele măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului şi construcţiilor şi accelerarea investiţiilor, de completare a Legii nr. 350/2001;
- Hotărârea Guvernului României nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Legea nr. 255/ 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare;
Depunere documente – la Registratura Direcției Generale de Dezvoltare Urbană – Piața Eroilor nr. 1 A – parter (sediul municipalității) și/sau pe adresa de e-mail dir.urbanism@ploiesti.ro
- Documentațiile se vor prezenta în format letric și electronic, având piese scrise (format pdf și docx) și desenate (în format pdf/jpg, dwg/dxf și GIS- numai pentru documentațiile PUD/PUZ) semnate și parafate corespunzător de către proiectanți ;
- Planurile topografice în format dwg/dxf, elaborate de către o persoană autorizată ANCPI.
- Certificatul de urbanism, avizele cu planurile anexă, declarațiile notariale (după caz), studiile de fundamentare, acte de proprietate și alte documente se vor prezenta în format letric și electronic (în format pdf/jpg)
Conţinutul dosarelor cu documentele necesare (după caz) :
Conţinutul dosarelor pentru solicitarea Punctului de vedere C.T.A.T.U. pentru D.T.A.C.:
- Cerere tip;
- Copie Certificat de urbanism, după caz;
- Copie acte de proprietate, după caz (parte scrisă și desenată);
- Extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi;
- Copii avize/acorduri solicitate prin certificatul de urbanism (parte scrisă și desenată);
- Dovada achitării taxelor (taxă aferentă avizării în C.T.A.T.U. pentru D.T.A.C);
- Plan pe suport topografic vizat O.C.P.I. –pe suport letric și electronic in format dwg/dxf;
- Alte documente/studii/declarații notariale etc. necesare sau solicitate prin certificatul de urbanism;
- Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C.), parte scrisă și desenată (conform Anexei nr. 1 la Legea nr. 50/199, cu modificările și completările ulterioare);
- Orice materiale considerate de către beneficiar ca fiind utile pentru prezentare;
- CD sau alt dispozitiv convenabil cu documentația în format electronic – pdf /jpg întreaga documentație și dwg/dxf -pentru planul de situație și planul pe suport topografic .
Conţinutul dosarelor pentru solicitarea Punctului de vedere C.T.A.T.U. și Aviz de Oportunitate:
- Cerere tip;
- Copie Certificat de urbanism, după caz;
- Copie acte de proprietate, după caz (parte scrisă și desenată);
- Extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi;
- Dovada achitării taxelor (taxă aferentă avizării în C.T.A.T.U. pentru Studiu de oportunitate);
- Plan pe suport topografic – pe suport letric și electronic în format dwg/dxf;
- Alte documente/studii/declarații notariale etc. care să susțină oportunitatea;
- Documentația Studiu de oportunitate (conform prevedirilor Legii 350/2001 cu modificările și completările ulterioare):
- parte scrisă – memoriu tehnic explicativ;
- piese desenate: încadrarea în zonă, plan topografic/cadastral, cu zona de studiu, conceptul propus – plan de situaţie cu prezentarea funcţiunilor, a vecinătăţilor, modul de asigurare a accesurilor şi utilităţilor.
- Orice materiale considerate de către beneficiar ca fiind utile pentru prezentare;
- CD sau alt dispozitiv convenabil cu documentația în format electronic – pdf /jpg întreaga documentație și dwg/dxf -planșe .
Conţinutul dosarelor pentru solicitarea Punctului de vedere C.T.A.T.U., Aviz Arhitect Șef și aprobare PUZ/PUD:
- Cerere tip;
- Copie Certificat de urbanism, după caz;
- Copie acte de proprietate, după caz (parte scrisă și desenată);
- Extras de carte funciară pentru informare, actualizat la zi;
- Copii avize/acorduri solicitate prin certificatul de urbanism (parte scrisă și desenată);
- Dovada achitării taxelor (taxă aferentă avizării în C.T.A.T.U. pentru PUZ/PUD, taxă achitată la Registrul Urbaniștilor din România pentru PUZ/PUD );
- Plan pe suport topografic vizat O.C.P.I.- pe suport letric și electronic în format dwg/dxf;
- Alte documente:studii de fundamentare( studiu geotehnic, studiu de însorire, studiu de fundamentare a soluției de circulație, studiu de echipare edilitară etc.)/declarații notariale/desfășurată stradală/fotografii amplasament etc. necesare sau solicitate prin certificatul de urbanism;
- Documentația de urbanism PUZ / PUD (piese scrise și desenate) în format letric și electronic (pdf /jpg –întreaga documentație; docx- memoriu PUZ/PUD; regulament aferent PUZ și dwg/dxf, GIS -planșe);
- Orice materiale considerate de către beneficiar ca fiind utile pentru prezentare;
- CD sau alt dispozitiv convenabil cu documentația în format electronic – pdf /jpg și dwg/dxf, GIS.
Conținut PUD:
- memoriu justificativ
- planșa încadrare în zonă – scara 1/5000 sau 1/10000;
- planșa situație existentă,
- planșa reglementări urbanistice,
- planșa reglementări edilitare,
- planșa obiective de utilitate publică,
- planșa posibilități de mobilare urbanistică.
- Planșele vor fi redactate la scara 1/500 sau 1/1000, pe un suport topografic actualizat la zi, vizat de O.C.P.I.
- Mai pot fi anexate materiale grafice pentru susținerea unor propuneri (volumetrii, perspective, axonometrii)
Conținut PUZ:
- memoriu de prezentare; se poate completa memoriul cu cartograme, scheme, grafice etc. care să susțină propunerile din PUZ;
- Regulament Local de Urbanism aferent PUZ;
- planșa încadrare în teritoriu – scara 1/5000 sau 1/10000;
- planșa situație existentă- scara uzuală 1/1000; 1/2000
- planșa reglementări urbanistice – la aceeași scară cu planșa situație existentă,
- planșa reglementări echipare edilitară – la aceeași scară cu planșa reglementări ,
- planșa proprietatea asupra terenurilor– la aceeași scară cu planșa reglementări,
- planșe ajutătoare menite să susțină reglementările propuse.
- (Planșele vor fi redactate pe un suport topografic actualizat la zi, vizat de O.C.P.I.)
- Plan de acțiune pentru implementarea investiţiilor propuse prin PUZ (evidenţiază categoriile de costuri ce vor fi suportate de investitorii privaţi şi categoriile de costuri ce vor cădea în sarcina autorităţii publice locale, precum şi etapizarea realizării investiţiilor).
FORMULARE TIP