HCL 491/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 559/18.09.2025 al primarului Municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, Raportul de specialitate al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 35 din Municipiul Ploieşti și Raportul de specialitate nr.374/17.09.2025 al Direcției Economice prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli, având ca sursă de finanțare bugetul finanțat din venituri proprii al Grădiniței cu Program Prelungit nr. 35 din Municipiul Ploieşti pe anul 2025;
Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 19.09.2025;
Având în vedere prevederile:
– Legii nr. 9/2025 – legea bugetului de stat pe anul 2025;
– Legii nr. 273/2006 – legea privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
– Legii nr. 198/2023 – legea învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
– O.M.E. nr. 5726/2024 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;
– O.M.E.C. nr. 5197/2025 pentru aprobarea Procedurii privind reorganizarea unităților de învățământ preuniversitar de stat și constituirea formațiunilor de studiu în învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2025-2026, ca urmare a măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal – bugetare;
– Hotărârii Consiliului ARACIP nr. 11/14.08.2025;
– Hotărârii Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Prahova nr. 37/21.08.2025, privind reorganizarea prin operațiunea fuziunii prin absorbție, prin care unitatea de învățământ preuniversitar de stat Grădinița cu Program Prelungit nr. 35 din Municipiul Ploieşti va funcționa ca unitate de învățământ absorbantă, cu personalitate juridică, cu structuri arondate: Grădinița cu Program Prelungit nr. 35, Grădinița cu Program Prelungit ”Sfântul Stelian”, Grădinița cu Program Prelungit nr. 38 și Grădinița cu Program Normal nr. 8 din Municipiul Ploiești;
În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139 și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Aprobă rectificarea bugetului Grădiniței cu Program Prelungit nr. 35 din Municipiul Ploieşti pe anul 2025, sursă de finanțare bugetul de venituri și cheltuieli proprii, conform Anexei nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2.
Ordonatorul principal de credite şi Grădinița cu Program Prelungit nr. 35 din Municipiul Ploieşti se însărcinează cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 3.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotărâre.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 19 septembrie 2025
Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU
Laurențiu DIȚU