Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 516/27.08.2025 al primarului Municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu și Raportul de specialitate nr.345/27.08.2025 al Direcției Economice prin care se propune aprobarea rectificării bugetului local al Municipiului Ploiești pe anul 2025;

Ţinând cont de Avizul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 28.08.2025;

Având în vedere prevederile:

– Legii nr. 9/2025 – Legea bugetului de stat pe anul 2025;

– Legii nr. 273/2006 – Legea privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139 și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1.

Aprobă rectificarea bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2025, conform Anexei nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.

Aprobă rectificarea Listei de investiții cu sursă de finanțare din bugetul local pe anul 2025, conform Anexei nr. 2 și a notelor de fundamentare ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3.

Aprobă rectificarea Listei proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă pe anul 2025, conform Anexei nr. 3 și a notei de fundamentare ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4.

Aprobă rectificarea bugetelor de cheltuieli ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat prin virări de credite conform Anexelor nr. 4 – 8.

Art. 5.

Ordonatorul principal de credite, ordonatorii terțiari de credite şi serviciile de specialitate din aparatul Primarului Municipiului Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6.

Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Adoptată în Ploieşti, astăzi, 28 august 2025

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,

SECRETAR GENERAL,

Valentin MARCU

Laurențiu DIȚU