HCL 412/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 507/21.08.2025 al domnului primar MihaiLaurențiu Polițeanu şi al consilierilor locali Mihai-Cristian Apostolache, Vlad-Andrei Boțîrcă, Dan-Adrian Crețu, Sorin-Marius Dan, Florin-Vasile Ioniță, Anca-Ligia Manu, Valentin Marcu, Valentin Niculcea, Paul Palaș-Alexandru, Anca-Adina Popa, Gheorghe Popa, Vasile Robescu, Octavian-Andrei Sandu, Alexandru-Florian Săraru, Gheorghe Sîrbu-Simion, Zoia Staicu, Magdalena Trofin și Robert-Ionuț Vîscan, Raportul de specialitate nr. 3734/21.08.2025 al Direcţiei Comunicare, Relaţii Publice şi Situaţii de Urgenţă și Raportul de specialitate nr. 459/25.08.2025 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte, în vederea susţinerii propunerii de atribuire a titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, post mortem, actorului Toma Caragiu;
ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 6 – Comisia pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport, din data de 26.08.2025;
luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.28/26.02.2003 privind aprobarea Regulamentului de acordare a titlului de ”Cetățean de Onoare” al municipiului Ploiești, precum și constituirea “Consiliului de Onoare” al municipiului Ploiești;
în temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (13) și art. 196, alin. (1), lit. a), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și competările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1
Se conferă titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Ploieşti, post mortem, actorului Toma Caragiu, pentru contribuţia deosebită adusă de-a lungul întregii sale vieţi la îmbogăţirea zestrei culturale a oraşului Ploieşti şi a judeţului Prahova.
Art. 2
Direcţia Comunicare, Relaţii Publice şi Situaţii de Urgenţă va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Adoptată în Ploieşti, astăzi, 28 august 2025
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ,
SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU
Laurențiu DIȚU