HCL 359/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 387/10.07.2025 al domnilor consilieri locali Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Octavian-Andrei Sandu, Gheorghe Popa și Mihai Tonsciuc, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat la Directia Gestiune Patrimoniu sub nr. 291/10.07.2025 și la Direcția Administrație Publică, Juridic Contencios, Achiziții Publice, Contracte sub nr. 356/10.07.2025 la proiectul de hotărâre privind vânzarea prin licitație publică a imobilului (teren+constructie), înscris în Cartea Funciară nr. 147538, situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 22, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 254/11.07.2025 al Direcției Economice;
Având în vedere procesul verbal din data de 18.06.2025 și avizul din data de 18.06.2025 ale Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale;
Luând act de faptul că imobilul (teren+constructie), situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 22, se află în domeniul privat al Municipiului Ploiești conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 139/31.03.2022 privind schimbarea destinației de unitate de învățământ a imobilului situat în str. Mihai Bravu nr. 22 în care a funcționat Grădinița cu program normal nr. 1, acesta fiind înscris în Cartea Funciară nr.147538, număr cadastral 147538 (teren) și respectiv număr cadastral 147538-C1 (construcție);
În baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. b), art. 196, alin. (1), lit.a),
art. 317, alin. (2), lit. c) și ale art. 363 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Însușește raportul de evaluare nr. 541/01.11.2023 întocmit de către EVALUARE ȘI EXPERTIZĂ JUDICIARĂ OLARU ȘI ASOCIAȚII S.R.L. pentru imobilul (teren + construcție) înscris în Cartea Funciară nr. 147538, număr cadastral 147538 (teren) și respectiv număr cadastral 147538-C1 (construcție), ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 22, conform Anexei nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2.
Aprobă vânzarea prin licitație publică a imobilului (teren+construcție), situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 22, înscris în Cartea Funciară nr. 147538, număr cadastral 147538 (teren) și respectiv număr cadastral 147538-C1 (construcție), ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, identificat conform planului de amplasament și delimitare a imobilului și a releveului construcției C1– Anexa nr. 2 și Anexa nr. 3, ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, în următoarele condiții:
- plata contravalorii imobilului adjudecat se face integral înainte de perfectarea contractului de vânzare – cumpărare (la prețul adjudecat se adaugă cota legală de T.V.A.);
- în cazul în care câștigătorul licitației nu va achita prețul de adjudecare (inclusiv cota legală de T.V.A.), în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a rezultatelor licitației, nu se va încheia contractul de vânzare – cumpărare;
- contractul de vânzare – cumpărare ce are ca obiect imobilul adjudecat prin licitație publică va fi încheiat în termen de maxim 45 de zile calendaristice de la data la care rezultatele rămân definitive;
- cumpărătorul (câștigătorul licitației) are obligația de a suporta cheltuielile aferente efectuării raportului de evaluare până la data perfectării contractului și cele ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare – cumpărare.
Art. 3.
Prețul de pornire la licitația publică pentru vânzarea imobilului (teren+construcție), situat în Ploiești str. Mihai Bravu nr. 22, înscris în Cartea Funciară nr.147538, număr cadastral 147538 (teren) și respectiv număr cadastral 147538-C1 (construcție), ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, este de 1.616.228,00 lei (valoarea nu conține T.V.A.).
Art. 4.
Aprobă Documentația de atribuire pentru vânzarea prin licitație publică a imobilului (teren+construcție), situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 22, înscris în Cartea Funciară nr. 147538, număr cadastral 147538 (teren) și respectiv număr cadastral 147538C1 (construcție), ce constituie Anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
Art. 5.
Aprobă constituirea Comisiei de evaluare pentru licitația publică privind vânzarea imobilului (teren + construcție), situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 22, înscris în Cartea Funciară nr. 147538, număr cadastral 147538 (teren) și respectiv număr cadastral 147538-C1 (construcție), în următoarea componență:
MEMBRI:
– Vasile Robescu – Consilier local – Florin-Vasile Ioniță – Consilier local – Mihai-Cristian Neagu – Consilier local – Gheorghe Sîrbu-Simion – Consilier local – reprezentant din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești
MEMBRI SUPLEANȚI:
– Anca-Adina Popa – Consilier local – Anca-Ligia Manu – Consilier Local Secretariatul comisiei de licitație va fi asigurat de către doi reprezentanți ai Direcției Gestiune Patrimoniu, un reprezentant al Direcției Administrație Publică, JuridicContencios, Achizitii Publice, Contracte, un reprezentant al Direcției Economice și un reprezentant al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor fi numiți prin dispoziția acestuia.
Art. 6.
Aprobă constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor, în următoarea componență:
MEMBRI:
– Vlad-Andrei Boțîrcă Consilier local – Nicoleta-Cătălina Bozianu Consilier local – Dragoș-Florin Rusu Consilier local
MEMBRI SUPLEANȚI:
– Dan-Adrian Crețu Consilier local Secretariatul comisiei de soluționare a contestațiilor va fi asigurat de către un reprezentant al Direcției Gestiune Patrimoniu și un reprezentant al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achizitii Publice, Contracte. Reprezentanții din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești vor fi numiți prin dispoziția acestuia.
Art. 7.
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice prevedere contrară își încetează aplicabilitatea.
Art. 8.
Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică și Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 9.
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință publică prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 28 iulie 2025
Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION
Laurențiu DIȚU