HCL 356/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr.438/22.07.2025 al domnului Primar MihaiLaurențiu Polițeanu și Raportul de Specialitate al Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești înregistrat la nr.13492/22.07.2025, prin care se propune aprobarea transformării gradului profesional pentru o funcție publică de execuție, pentru funcționarul public care a fost declarat “admis” la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut conform Raportului final al concursului, anexat;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 321/23.07.2025 al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ și Raportul de specialitate nr. 401/24.07.2025 al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești;
Ținând cont de avizul Comisiei de specialitate nr.1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 25.07.2025 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 28.07.2025;
Ținând cont de prevederile art.478 şi art.148 alin. (1) Anexa 10 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c) şi art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Aprobă transformarea gradului profesional pentru o funcție publică de execuție din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, începând cu data de 01.08.2025, astfel:
– din gradul principal în superior a funcției publice de execuție de consilier clasa I din cadrul Serviciului Financiar Contabilitate.
Art. 2.
Începând cu aceeași dată anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.253/30.05.2025 se actualizează conform prezentei hotărâri.
Art. 3.
Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotarâre.
Dată în Ploiești, astăzi, 28 iulie 2025 Contrasemnează:
PREȘEDINTE DE ȘEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION
Laurențiu DIȚU