HCL 111/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 143/21.03.2025 al Primarului municipiului Ploieşti domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu, Raportul de specialitate al Direcției Comunicare, Relații Publice și Situații de Urgență nr. 1103/24.03.2025, Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 120/27.03.2025, Raportul de specialitate al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr.152/25.03.2025, însoțit de completarea acestuia înregistrată cu nr. 164/27.03.2025 și Raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr.120/21.03.2025 din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului Ploieşti, prin care se propune aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea unor măsuri cu caracter temporar de reducere a cheltuielilor salariale pentru personalul din Primăria Municipiului Ploieşti şi din serviciile publice și instituțiile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, precum și acordarea concediului de odihnă suplimentar în limita a 10 zile, având în vedere Buletinele de determinare prin expertizare a condițiilor de muncă eliberate de Direcția de Sănătate Publică Județeană Prahova nr. 55/19.10.2018, nr. 19/20.08.2021, nr. 31/13.05.2022, nr.38/22.07.2022, nr. 7/15.03.2024, nr. 15/15.05.2024, nr. 16/28.05.2024, nr.17/03.06.2024, nr. 39/28.11.2024, nr. 49/17.12.2024 și nr. 50/17.12.2024, anexate, pentru punerea în aplicare a unui drept legal și în funcție de bugetul disponibil;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 27.03.2025 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 28.03.2025;
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 569/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare ”Administraţie” din administraţia publică locală;
ținând cont de prevederile Hotărârii de Guvern nr. 360/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestora pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare ”Cultură”;
în baza prevederilor art. 129 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, actualizată, ,,Consiliul local hotărăşte acordarea unor sporuri şi a altor facilităţi, potrivit legii, personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciilor publice de interes local”;
luând în considerare consultările care au avut loc în data de 18.03.2025 și în data de 24.03.2025 între primarul Municipiului Ploiești, administratorul public și 11 reprezentanți ai organizațiilor sindicale constituite la nivelul Primăriei Municipiului Ploiești, instituțiilor publice și întreprinderilor publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploiești;
în conformitate cu prevederile art. 147 din Legea nr. 53/2003, republicată și actualizată, coroborate cu prevederile art.18 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr.250/1992, republicată și actualizată și cu Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă, cu modificările și completările ulterioare;
având în vedere prevederile art. 25 coroborate cu prevederile art. 1 din SUBCAPITOLUL 2: B. Reglementări specifice funcţionarilor publici și art. 1 din SUBCAPITOLUL 9: I. Reglementări specifice personalului încadrat pe bază de contract individual de muncă – personal contractual din administraţia publică din anexa nr.VIII din Legea nr. 153/2017 Legea–cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
- Se aprobă acordarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 1% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat, pentru personalul din Primăria Municipiului Ploieşti și din serviciile publice și instituțiile publice din subordinea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, prevăzute la art. 4 din prezenta hotărâre cu excepția personalului cu atribuții de îngrijire și ocrotire animale, precum și de întreținere spații și curățenie pentru animale din cadrul Administrației Parcului Memorial ,,Constantin Stere” Ploiești.
- Pentru personalul din cadrul Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești care beneficiază de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, ca urmare a aplicării sentințelor judecătorești, salariul de bază stabilit conform Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr.8/30.01.2025 se diminuează astfel încât venitul salarial corespunzător funcției, clasei, gradului profesional/treptei profesionale și gradației să fie egal cu cel acordat personalului prevăzut la alin. (1).
- Prevederile alin. (1) se pot aplica și pentru personalul prevăzut la alin.(2) pe baza solicitării scrise a salariatului.
- Prevederile alin. (1), alin. (2) și alin. (3) se aplică începând cu data de 01.04.2025 până la aprobarea bugetului pe anul 2026.
Art. 2.
Se aprobă acordarea a 10 zile de concediu de odihnă suplimentar anual pentru personalul din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 4 din prezenta hotărâre.
Art. 3.
Pe perioada stabilită la art. 1 alin. (4) prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 620/12.12.2024 se suspendă.
Art. 4.
Primăria Municipiului Ploieşti, Poliţia Locală Ploieşti, Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti, Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţa Persoanelor Ploieşti, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, Administrația Parcului Memorial ,,Constantin Stere” Ploiești, Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, Casa de Cultură ,,Ion Luca Caragiale” Ploiești și Teatrul ,,Toma Caragiu” Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 28 martie 2025
Contrasemnează:
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Gheorghe SÎRBU-SIMION Laurențiu DIȚU