HCL 047/2025
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 60/14.02.2025 al Primarului municipiului Ploieşti, domnul Mihai-Laurențiu Polițeanu şi Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 84/14.02.2025 la Direcţia Gestiune Patrimoniu, sub nr. 57/14.02.2025 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și sub nr.2125/14.02.2025 la Direcţia Tehnic Investiţii referitor la înscrierea bunurilor aferente obiectivului de investiţii ,,Construire şi dotare creşă în Municipiul Ploieşti, Aleea Strunga nr. 2B” în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” şi transmiterea acestora în administrarea Creşei nr. 39;
Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 36/14.02.2025 al Direcției Economice;
În conformitate cu Avizul din data de 14.02.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;
Având în vedere Procesul verbal din data de 13.02.2025 al Comisiei speciale de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Ploiești desemnată prin Dispoziția nr. 3998/22.11.2024 a Primarului municipiului Ploiești;
Luând în considerare faptul că imobilul teren situat în Ploieşti, Aleea Strunga nr.2B este înscris în cartea funciară a U.A.T. Ploieşti 148996 cu număr cadastral 148996 fiind domeniul public al municipiului Ploieşti potrivit diverselor hotărâri ale Consiliului Local Ploieşti;
Ţinând cont de Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploieşti nr.548/31.10.2022 privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii ,,C.N.I” S.A., a amplasamentului situat în Municipiul Ploiești, Aleea Strunga nr. 2B, județul Prahova şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiții «Construire creșă mică în Municipiul Ploiești, Aleea Strunga nr. 2B, județul Prahova»;
Luând în considerare: Protocolul de implementare ,,Construirea, echiparea și operaţionalizarea Creşă mică din municipiul Ploieşti, Aleea Strunga, nr. 2B, județul Prahova” încheiat cu Compania Naţională de Investiţii ,,C.N.I.”; Procesul verbal de Recepţie la terminarea lucrărilor înregistrat la Municipiul Ploieşti sub nr.19032/30.10.2024 și sub nr. 57216/30.10.2024 la Compania Naţională de Investiţii ,,C.N.I.”; Protocol de predare-primire nr. înregistrare 19052/30.10.2024 la Municipiul Ploiești si 57217/30.10.2024 la Compania Naţională de Investiţii ,,C.N.I.” amplasament compus din Creşă mică și teren aferent în suprafaţă totală de 3.360 mp; și Procesul verbal de predare primire a dotărilor aferente investiției înregistrat la Municipiul Ploiesti sub nr.22003/09.12.2024;
Ținând cont de adresele Direcției Economice nr. 21/28.01.2025 şi nr.19/28.01.2025;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin. (1) lit. a) şi art. 286, alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1.
Se aprobă înscrierea în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” a bunurilor aferente obiectivului de investiţii ,,Construire şi dotare creşă în Municipiul Ploieşti, Aleea Strunga nr. 2B” în „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”, prevăzute în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2.
Se declară bunurile menționate la articolul 1 de uz și interes public local.
Art. 3.
Se aprobă transmiterea imobilului teren situat în Ploieşti, Aleea Strunga nr.2B, înscris în cartea funciară a U.A.T. Ploiești 148996 cu număr cadastral 148996 în suprafață de 3.360 mp, precum și a bunurilor prevăzute la art. 1 în administrarea Creşei nr. 39 potrivit Contractului de administrare ce reprezintă Anexa nr. 3 la prezentul proiect de hotărâre, pe durata desfaşurării activităţii de învăţământ antepreşcolar de către Creşa nr. 39.
Art. 4.
Direcţia Tehnic Investiţii, Direcţia Gestiune Patrimoniu şi Direcţia Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5.
Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Direcţiei Tehnic Investiţii, Direcţiei Economice şi Creşei nr. 39 prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 20 februarie 2025
Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Laurențiu DIȚU