Am lansat noul site al Primăriei Ploiești, în versiune Beta: în următoarele 2 luni migrăm și reorganizăm conținutul pentru a face informațiile mai ușor de găsit. Site-ul vechi rămâne pe old.ploiesti.ro. Trimite-ne feedback pentru îmbunătățiri.

Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 38/23.01.2025 al domnilor consilieri locali:

Robert-Ionuț Vîscan, Valentin Marcu, Paul Palaș-Alexandru, Mihai Tonsciuc, precum și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 33/22.01.2025 la Direcția Gestiune Patrimoniu și sub nr. 37/23.01.2025 la Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr.23/27.01.2025 al Direcției Economice, la proiectul de hotărâre privind concesionarea directă a terenului în suprafață de 4 m.p., situat în Ploiești, str. B-dul Republicii, nr.191, adiacent apartamentului nr. 3 din bl. 3B1, parter;

În baza procesului verbal și avizului Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploiești – valorificare patrimoniu, servicii către populație, comerț, turism, agricultură, promovare operațiuni comerciale din data de 17.01.2025;

Luând act de faptul că terenul în suprafață de 4 m.p situat în Ploiești, B-dul Republicii, nr. 191, adiacent apartamentului nr. 3 din bl. 3B1, parter aparține domeniului privat al Municipiului Ploieşti în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr. 411/26.09.2024;

Având în vedere cererea domnului Șerban Andrei Răzvan și a doamnei Șerban Ancuța-Valentina, înregistrată la Municipiul Ploieşti sub nr.12057/2024;

Luând în considerare prevederile art. 13, alin. (1), art. 15, lit. e), art. 17 și art. 36 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul art. 129, alin. (2), lit. c) și alin. (6), lit. b), art. 139, art. 196, alin. (1), lit. a), art. 297, alin. (1), lit. b), art. 303, alin. (5), art. 306, alin. (1), art. 362, alin. (1) și alin. (3), art. 315, alin. (2) și alin. (3), art. 325, art. 326, art. 327 și art. 354 alin. (1) și (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1.

Însuşeşte raportul de evaluare nr. 2593/04.01.2025 întocmit de către S.C. Kido Advisors S.R.L. pentru terenul în suprafață de 4 m.p, ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești situat în Ploiești, B-dul Republicii, nr.191, adiacent apartamentului nr. 3 din bl. 3B1, parter, care constituie Anexa nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.

Stabilește valoarea redevenței pentru terenul în suprafață de de 4 m.p., ce aparține domeniului privat al Municipiului Ploiești, situat în Ploiești, B-dul Republicii, nr.191, adiacent apartamentului nr. 3, din bl. 3B1, parter, la suma de 233,51 lei/an (actualizată cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică).

Art. 3.

Se aprobă concesionarea către domnul Șerban Andrei Răzvan și doamna Șerban Ancuța Valentina a terenului în suprafață de 4 m.p., situat în Ploiești, B-dul Republicii, nr. 191, adiacent apartamentului nr. 3 din bl. 3B1, parter, înscris în Cartea Funciară nr. 152577, cu nr. cadastral 152577, identificat conform planului de amplasament și delimitare a imobilului, care constituie Anexa nr. 2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea extinderii construcției existente, prin edificarea unui balcon, în următoarele condiții:

  1. Durata contractului de concesiune este de 49 ani, cu drept de prelungire în condițiile legii;
  2. Domnul Șerban Andrei Răzvan și doamna Șerban Ancuța Valentina vor achita redevenţa stabilită la art. 2, pe toată durata contractului de concesiune. Suma se va actualiza anual cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică;
  3. Contractul de concesiune, ce are ca obiect suprafața de teren sus – menționată, să fie perfectat în termen de maxim 60 zile calendaristice de la data adoptării prezentei hotărâri;
  4. Domnul Șerban Andrei Răzvan și doamna Șerban Ancuța Valentina au obligația de a suporta cheltuielile aferente efectuării raportului de evaluare până la data perfectării contractului de concesiune;
  5. Domnul Șerban Andrei Răzvan și doamna Șerban Ancuța Valentina au obligația să solicite emiterea Autorizației de construire pentru extinderea locuinței și să înceapă construcția în termen de cel mult 1 an de la data obținerii actului de concesiune a terenului;
  6. În cazul nerespectării condițiilor prevăzute la art. 3, lit. d), contractul de concesiune nu se va încheia și prevederile prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.

Art. 4.

Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcţia Economică şi Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5.

Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă domnului Șerban Andrei Răzvan și doamnei Șerban Ancuța Valentina prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 30 ianuarie 2025

Contrasemnează, PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL, Gheorghe SÎRBU-SIMION Mihaela-Lucia CONSTANTIN