ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 75

privind înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului teren situat în Ploiești, Str. Enăchiță Văcărescu, nr. 17 A, bl. 120F, adiacent apartamentului nr. 22 din blocul 120F, scara B, parter

Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 20/13.01.2023 al domnilor consilieri: Valentin Marcu, Aurelian-Dumitru Tudor, Nicolae-Vlad Frusina, Gheorghe Popa, Costel Andreescu și Robert-Ionuț Vîscan, Raportul de specialitate înregistrat sub nr.7/11.01.2023 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și Raportul de specialitate nr.170/31.01.2023 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte referitor la înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului teren situat în Ploiești, Str. Enăchiță Văcărescu, nr. 17 A, bl.120F, adiacent apartamentului nr. 22 din blocul 120F, scara B, parter;

Având în vedere Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale din data de 11.01.2023

Văzând Raportul din data de 09.01.2023 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziţia nr. 971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploieşti, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 553, art. 859, alin. 2 și ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor articolului 36 alin.1 și 2 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. 2 lit. c), art. 139, art. 196 alin. (1) lit. a) și ale art. 354 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului teren în suprafață de 3,66 m.p., situat în Ploiești, Str. Enăchiță Văcărescu, nr. 17A, bl. 120F adiacent apartamentului nr. 22 din blocul 120F, scara B, parter, identificat conform Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Direcția Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință doamnei Bratu Petronela Andreea prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 28 februarie 2023

Contrasemnează:

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN