HCL 071/2024
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
văzând Referatul de aprobare nr. 145/19.03.2024 al primarului municipiului Ploieşti domnul Andrei Liviu Volosevici şi Raportul de Specialitate nr.2909/14.03.2024 al Spitalului Municipal Ploieşti prin care se propune transformarea gradului profesional din asistent medical în asistent medical principal pentru șase posturi ocupate din cadrul Spitalului Municipal Ploieşti, ca urmare a promovării examenului în grad principal de către titularii posturilor, potrivit ,,Certificat de grad principal” atașate, precum și transformarea a două posturi vacante de fizician medical din cadrul Laboratorului de radioterapie în două posturi de fizician medical debutant în vederea ocupării prin concurs;
având în vedere Raportul de Specialitate al Serviciului Resurse Umane, Organizare şi Administrativ nr. 103/20.03.2024 și Raportul de Specialitate al Direcției Administrației Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr.446/25.03.2024 din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploieşti;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 27.03.2024 şi avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 27.03.2024 ;
în baza prevederilor art. 10 alin. (1) din anexa nr. II din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, „În unitățile sanitare publice din sistemul sanitar promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării”;
având în vedere prevederile art. 97 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
în conformitate cu prevederile art. 15 lit. b) din anexa la Hotărârea Guvernului nr.56/2009 autoritatea administraţiei publice locale aprobă modificarea statele de funcţii aprobate ale unităţilor sanitare subordonate, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat;
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă transformarea gradului profesional din asistent medical în asistent medical principal pentru șase posturi ocupate din cadrul Spitalului Municipal Ploieşti, ca urmare a promovării examenului în grad principal de către titularii posturilor, respectiv un post din cadrul Secției Medicină Internă, trei posturi din cadrul Secției Oncologie Medicală, un post din cadrul Laboratorului de Radioterapie și un post din cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală, precum și transformarea a două posturi vacante de fizician medical în două posturi de fizician medical debutant din cadrul Laboratorului Radioterapie, începând cu data de 01.04.2024.
Art. 2 Prevederile anexei nr. 3 la Hotărârea Consiliului Local nr.678/20.12.2023 se modifică potrivit prezentei hotărâri.
Art. 3 Spitalul Municipal Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti astăzi, 28 martie 2024
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN