HCL 695/2023
Consiliul Local al municipiului Ploieşti;
Văzând Referatul de aprobare nr. 833/20.12.2023 al domnului Primar Andrei-Liviu Volosevici şi Raportul de Specialitate nr. 14783/20.12.2023 al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, prin care se propune rectificarea bugetului pe anul 2023 al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 599/20.12.2023 al Direcţiei Economice;
Ținând cont de avizul comisiei de specialitate nr.1 – comisia de buget finante, control, administrarea domeniului public si privat, studii, strategii şi prognoze din data de 20.12.2023;
Luând în considerare Avizul Comisiei de monitorizare și avizare a activității Clubului Sportiv Municipal Ploiești nr. 14811/20.12.2023;
În temeiul Legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 5 din Ordinul nr. 1661 bis/2003 privind aprobarea normelor metodologice privind modul de încasare şi utilizare a fondurilor băneşti primite sub forma donaţiilor şi sponsorizărilor de către instituţiile publice;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 368/2022 – privind bugetul de stat pe anul 2023, ale Legii nr. 369/2022- privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 şi ale Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 69/2000 – privind educaţia fizică şi sportul cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr.1447/2007 – privind aprobarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă;
În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), alin. (7), lit. f) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Clubului Sportiv Municipal Ploieşti conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Ordonatorul principal de credite şi Club Sportiv Municipal Ploieşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prezenta hotărâre.
Dată în Ploieşti astăzi, 20 decembrie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN