Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 817/14.12.2023 al domnilor consilieri Valentin Marcu, Aurelian-Dumitru Tudor, Nicolae-Vlad Frusina, Gheorghe Popa, Costel Andreescu, Robert-Ionuț Vîscan şi Cristian Mihai Ganea și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 413/15.12.2023 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr.2015/18.12.2023 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic –Contencios, Achiziţii Publice, Contracte la proiectul de hotărâre privind modificarea elementelor de identificare ale unor imobile din municipiul Ploiești;

În conformitate cu Avizul din data de 17.11.2023 al Comisiei de specialitate nr.2 – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere Raportul din data de 26.10.2023, al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziţia nr. 971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploieşti, cu modificările și completările ulterioare;

Luând în considerare faptul că imobilele terenuri ce fac obiectul prezentei hotărâri fac parte din domeniul public al municipiului Ploieşti, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi figurează ca poziţii distincte în “Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti” – anexa A, A1;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin.(1) lit.a) şi art. 286, alin. (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă modificarea Anexei A1 la Hotărârea nr. 225/1999 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind însuşirea “Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Ploieşti”, după cum urmează:

  • la poziţia 286, referitoare la strada Lupeni, coloana 4 se completează după cum urmează: – tronson de la str. Ștefan cel Mare – nr.cad.135332 – pana la str. Buna Vestire, Tip carosabil = asfalt; Suprafaţa = 22022 mp; Lungime=1,251km;
  • la poziţia 500, referitoare la strada Tudor Vladimirescu, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil=asfalt; Suprafaţa =11694 mp; Lungime=0,913km;
  • la poziţia 94, referitoare la strada Basarabilor, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil=asfalt; Suprafaţa =3734 mp; Lungime=0,229km;
  • la poziţia 288, referitoare la strada Măgurii, coloana 4 va avea următorul cuprins: Tip carosabil=asfalt; Suprafaţa =4498 mp; Lungime=0,345 km;
  • la poziția 184, referitoare la strada Domnișori, coloana 4 va avea următorul cuprins: Suprafața totală = 42794 mp din care: Tronson I –Tronson cuprins între Gara de Vest și Aleea Vitioarei –număr cadastral 144231; suprafața 19.100 mp, Lungime=0,436km, Tip carosabil = asfalt; tronson delimitat de nr.cad.144231 până la nr.cad.133639 – suprafața de 5.038 mp, lungime 312 ml; tronson între nr.cad.144231 și nr.cad. 145654 – suprafața 18.656 mp, lungime 852 ml. – la poziția 291, referitoare la strada Maramures, coloana 4 va avea următorul cuprins: Suprafața totală = 7146 mp din care: Tronson I – suprafața=2009 mp, număr cadastral =145612; Tronson de la nr.cad. 145612 la b-dul Independenței tronson DJ101D – Județul Prahova (delimitat de imobilul cu nr.cad.145607, imobil Poșta Română – Piața Victoriei nr.8 până la nr.cad.145656) – suprafața 5.137 mp, lungime 285 ml;
  • la pozitia 81, referitoare la Bulevardul Petrolului, coloana 4 va avea următorul cuprins: Suprafața totală = 60785 mp din care: Tronson I – suprafața de 13715 mp, număr cadastral – 146071; Tronson II – suprafața de 8194 mp, număr cadastral – 147415; Tronson de la nr.cad.147415 la b-dul București – suprafața 15.051 mp, lungime 849 ml; Tronson de la B-dul București la nr.cad. 144772 – Str. Râfov – suprafața 23.825 mp, lungime 1.355 ml.

Art. 2 Direcţia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 20 decembrie 2023

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN