Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 780/05.12.2023 al domnilor consilieri Valentin Marcu, Aurelian-Dumitru Tudor, Nicolae-Vlad Frusina, Gheorghe Popa, Costel Andreescu, Robert-Ionuț Vîscan şi Cristian Mihai Ganea și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 399/04.12.2023 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr.1929/05.12.2023 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic –Contencios, Achiziţii Publice, Contracte la proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei nr. 5 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti nr.219/2010, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de Raportul de specialitate nr. 577/06.12.2023 al Direcției Economice;

Având în vedere Avizul din data 17.11.2023 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 219/2010 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind înființarea Societății Comerciale Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.A., cu modificările şi completările ulterioare

Luând în considerare Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., cu modificările și completările ulterioare;

Văzând procesul verbal de scoatere din funcțiune nr. 1985/27.04.2023 precum și procesul verbal de scoatere din funcțiune nr. 1985/16.10.2023;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 146/30.03.2023 a Consiliului Local al municipiului Ploiești precum și ale Hotărârii nr. 282/28.06.2023 a Consiliului Local al municipiului Ploiești;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin. (1) lit. a) și ale art. 354, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrative;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă preluarea din concesiunea S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. a bunurilor înscrise în Anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Se aprobă modificarea Anexei nr. 5 la Hotărarea nr. 219/28.07.2010 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Ploiești transmise în concesiune către S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., în sensul eliminării din aceasta a bunurilor identificate în Anexa nr. 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3 Se aprobă modificarea Anexei la contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti şi Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., cu modificările şi completările ulterioare, (anexă ce cuprinde lista cu bunurile ce aparţin domeniului public şi privat al Municipiului Ploieşti transmise în concesiune către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.) corespunzător prevederilor art. 1 şi art. 2 din prezenta hotărâre, restul prevederilor contractului rămânând neschimbate.

Art. 4 Împuterniceşte Primarul Municipiului Ploieşti să semneze Actul adiţional la contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti şi Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., cu modificările şi completările ulterioare, cuprins în Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Economică și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. și direcțiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 20 decembrie 2023

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Aurelian-Dumitru TUDOR Mihaela-Lucia CONSTANTIN