ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 584

privind aprobarea statului de funcții al Poliției Locale a

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de Motive nr. 447/12.12.2018 a Primarului municipiului Ploiești, domnul Dobre Adrian Florin și Raportul de Specialitate nr. 2230/23.11.2018 al Poliției Locale a municipiului Ploiești, prin care se propune aprobarea statului de funcții ca urmare a transformării gradelor profesionale a două posturi pentru functionarii publici care au fost declarați „admis” la examenul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut;

ținând cont de Raportul de Specialitate nr. 522/13.12.2018 al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Ploiesti;

luând în considerare raportul Comisiei de specialitate nr.1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public si privat, studii, strategii și prognoze din data de 20.12.2018 și raportul Comisiei de specialitate nr.7 – Comisia juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații din data de 19.12.2018;

în conformitate cu prevederile art. 64, alin.2 din Legea nr. 88/1999, privind Statutul Funcționarilor Publici, (12), modificată și completată ulterior, coroborate cu prevederile art. 125 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, actualizată, care reglementează modul de promovare în gradul profesional imediat superior celui deținut de către funcționarii publici;

în temeiul art. 36, alin. (2) lit. „a” și alin. (3) lit. „b” din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată în 2007, cu modificările și completările ulterioare;

HOTĂRĂȘTE:

Art.1 Aprobă statul de funcții al Poliției Locale a municipiului Ploiești conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, începând cu data de 01.12.2018.

Art. 2 Drepturile salariale vor fi stabilite conform prevederilor legale în vigoare, începând cu data de 01.12.2018.

Art.3 Începând cu aceeași dată prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.151/30.05.2017 modificată prin Hotărârile Consiliului Local nr. 448/28.11.2017 și nr. 198/30.05.2018 își încetează aplicabilitatea,

Art.4 Poliția Locală a municipiului Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.5 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești, astăzi, 20 decembrie 2018

Președinte de ședință,
—
Secretar,
George-Sotin-Niculae Botez