ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA NR. 519 aprobarea transformării gradelor și treptelor profesionale a șaisprezece posturi ocupate si a două posturi vacante din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, instituție sub autoritatea Consiliului Local Ploiești

Consiliul Local al Municipiului Ploiești:

văzând Referatul de aprobare nr. 544/12.10.2022 al Primarului Municipiului Ploiești domnul Andrei Liviu Volosevici și Raportul de Specialitate al Spitalului de Pediatrie Ploiești nr. 8008/07.10.2022 prin care se propune aprobarea transformării gradelor și treptelor profesionale a 16 posturi ocupate din care 14 posturi la expirarea perioadei de debut, respectiv 8 posturi de asistent medical, 1 post de asistent medical de laborator, 4 posturi de infirmieră, 1 post de kinetoterapeut, transformarea din gradul profesional II în gradul profesional I al funcției de consilier la Biroul Mangement al Calității Serviciilor în Sănătate, transformarea din treapta profesională IV în treapta profesională III a unui post de muncitor calificat – gestionar la compartimentul Personal de deservire – aprovizionare, manipulare, depozitare și deservire mijloace de transport, conform Proceselor Verbale nr. 7668/29.09.2022, nr. 7669/29.09.2022, nr.7670/29.09.2022 și nr. 7767/30.09.2022, precum și transformarea a 2 posturi vacante din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, respectiv: un post din referent treapta profesională IA studii medii în post de economist grad profesional IA studii superioare la Compartimentul RUNOS și un post din casier studii medii în post de economist grad profesional IA studii superioare la Compartimentul Aprovizionare, Transport;

având în vedere Raportul de Specialitate comun al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ nr. 581/13.10.2022 și al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 1668/13.10.2022 din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Ploiești;

luând în considerare Avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze din data de 28.10.2022 și Avizul Comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiții și reclamații din data de 28.10.2022;

în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din anexa nr. II din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, actualizată ,,În unitățile sanitare publice din sistemul sanitar promovarea în funcții, grade și trepte profesionale se face potrivit metodologiei legale în vigoare, prin transformarea postului avut într-un post corespunzător promovării”;

în baza prevederilor art. 15 lit. ,,b” din anexa la Hotărârea Guvernului nr.56/2009 autoritatea administrației publice locale aprobă modificarea statelor de funcții aprobate ale unităților sanitare subordonate;

în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 (1) Aprobă transformarea gradelor și treptelor profesionale a 16 posturi ocupate din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, începând cu data de 01.10.2022, astfel:

  • din kinetoterapeut debutant în kinetoterapeut al unui post din Laboratorul de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie;
  • din asistent medical debutant în asistent medical a două posturi cu studii superioare din Secția Pediatrie I;
  • din asistent medical debutant în asistent medical al unui post cu studii postliceale din Compartimentul Ortopedie Pediatrică;
  • din asistent medical debutant în asistent medical a două posturi cu studii postliceale din Compartimentul Primire Urgențe;
  • din asistent medical debutant în asistent medical al unui post cu studii postliceale din Compartimentul Sterilizare;
  • din asistent medical de laborator debutant în asistent medical de laborator al unui post cu studii postliceale din Laboratorul Analize Medicale;
  • din asistent medical debutant în asistent medical principal al unui post cu studii postliceale din Cabinetul Medicină Dentară;
  • din asistent medical debutant în asistent medical al unui post cu studii postliceale din Cabinetul Oftalmologie – Ambulatoriul Integrat;
  • din infirmieră debutant în infirmieră a trei posturi din Secția Pediatrie I;
  • din infirmieră debutant în infirmieră al unui post din Compartimentul ATI;
  • din gradul profesional II în gradul profesional I al funcției de consilier la Biroul Mangement al Calității Serviciilor în Sănătate;
  • din treapta profesională IV în treapta profesională III al unui post de muncitor calificat – gestionar la compartimentul Personal de deservire – aprovizionare, manipulare, depozitare și deservire mijloace de transport. (2) Aprobă transformarea a 2 posturi vacante din cadrul Spitalului de Pediatrie Ploiești, începând cu data de 01.10.2022, astfel: – din post de referent treapta profesională IA studii medii în post de economist grad profesional IA studii superioare la Compartimentul RUNOS;
  • din post de casier studii medii în post de economist economist grad profesional IA studii superioare la Compartimentul Aprovizionare, Transport.

Art. 2 Spitalul de Pediatrie Ploiești va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte, va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploiești astăzi, 31 octombrie 2022

Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN