HCL 495/2022
R O M Â N I A
JUDEȚUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI
HOTĂRÂREA NR. 495
privind transmiterea în administrarea TERMO PLOIEȘTI S.R.L. societate de interes local, a autovehicului marca DACIA LOGAN cu număr de înmatriculare PH 13 AZH
Consiliul Local al Municipiului Ploiești:
văzând Referatul de aprobare nr. 573/20.10.2022 al Viceprimarului municipiului Ploiești domnul Daniel Nicodim, adresa TERMO PLOIEȘTI S.R.L. nr.124/20.10.2022 înregistrată la Clubul Sportiv Municipal Ploiești cu nr. 9478/20.10.2022 și Raportul de Specialitate comun al Serviciului Resurse Umane, Organizare și Administrativ nr.596/20.10.2022 și al Direcției Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 1710/20.10.2022 din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Ploiești prin care se propune transmiterea în administrarea TERMO PLOIEȘTI S.R.L., societate de interes local, a autovehiculului marca DACIA LOGAN cu număr de înmatriculare PH 13 AZH aflat în patrimoniul Clubului Sportiv Municipal Ploiești;
luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 2 – Comisia pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populație, comerț, turism, agricultură și promovare operațiuni comerciale din data de 20.10.2022;
în baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. b) coroborate cu prevederile art. 354, art. 355 și art. 362 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
în temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 Aprobă transmiterea în administrarea TERMO PLOIEȘTI S.R.L., societate de interes local, a autovehiculului marca DACIA LOGAN cu număr de înmatriculare PH 13 AZH aflat în patrimoniul Clubului Sportiv Municipal Ploiești, începând cu data de 21.10.2022.
Art. 2 Clubul Sportiv Municipal Ploiești și TERMO PLOIEȘTI S.R.L., societate de interes local vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești astăzi, 20 octombrie 2022
Contrasemnează: PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETAR GENERAL, Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN