Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 474/20.09.2024 al domnului consilier local Valentin Marcu și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 303/19.09.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 1301/20.09.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziţii Publice, Contracte referitor la înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului – teren situat în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr.191, adiacent apartamentului nr. 3, din bl. 3B1, parter;

Având în vedere Avizul Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale încheiat în data de 19.09.2024

În temeiul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile art. 553, art. 859, alin. 2 și ale art. 1138 din Legea nr. 287/2009, privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor articolului 36 alin. 1 și 2 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 25/14.03.1997 a Consiliului Local al municipiului Ploiești;

Văzând Raportul din data de 10.09.2024 al Comisiei speciale de inventariere desemnată prin Dispoziția nr. 971/11.03.2020 a Primarului municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare;

În conformitate cu Ordinul nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin.(1) lit. a) și ale art. 354 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă înscrierea în domeniul privat al municipiului Ploiești și atestarea apartenenței la domeniul privat al municipiului Ploiești a imobilului teren în suprafață de 4,00 m.p., situat în Ploiești, Bulevardul Republicii, nr. 191, adiacent apartamentului nr. 3, din bl. 3B1, parter, identificat conform Anexei nr. 1 și Anexei nr.2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Directia Gestiune Patrimoniu va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință domnilor Serban Andrei Răzvan si Serban Ancuța- Valentina precum și Direcției Gestiune Patrimoniu, prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 26 septembrie 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Radu-Alexandru SIMIONESCU

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN