Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a domnului primar al municipiului Ploiești, Emil Călota, și Raportul de specialitate al Serviciului Școli, Spitale, Reparații Clădiri din cadrul A.D.P.P., prin care se propune închirierea unor spații excedentare aparținând unităților de învățământ de pe raza municipiului Ploiești;

având în vedere prevederile Legii nr. 189/1998 privind finanțele publice locale;

în conformitate cu Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;

în baza Legii nr. 84/1995 – Legea învățământului, completată și modificată de Ordonanța de Urgență nr. 30/2000 privind articolul 166 al Legii învățământului nr. 84/1995 și de Ordonanța de Urgență nr. 184/2001;

luând în considerare prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1359/2001 privind atestarea domeniului public al județului Prahova, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Prahova;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă organizarea de licitații publice în vederea închirierii spațiilor excedentare aparținând unităților de învățământ preuniversitar cuprinse în Anexa nr. 1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Prețul de pornire al licitațiilor publice va fi cel stabilit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 218/2002.

Art. 3
Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului și Serviciul Școli, Spitale, Reparații Clădiri – A.D.P.P. Ploiești vor asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, precum și difuzarea ei celor interesați.

Data în Ploiești, astăzi, 31 octombrie 2003

Președinte de ședință,
Gheorghe Moraru

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Măzălu