Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a domnilor consilieri Teodorescu Iulian și Popescu Cătălin și Raportul de specialitate al Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului, prin care se propune asocierea între Consiliul Local al municipiului Ploiești și S.C. APROMAT S.A. pentru exploatarea în comun a terenului situat în Ploiești, str. Ghe. Gr. Cantacuzino nr. 57, ce aparține domeniului privat al municipiului Ploiești;

având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;

în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

în temeiul art. 38 alin. (2) lit. f, g și x din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă asocierea pe o perioadă de 49 de ani între Consiliul Local al municipiului Ploiești și S.C. APROMAT S.A. pentru exploatarea în comun a suprafeței de teren de 1.595,42 mp, situat în Ploiești, str. Ghe. Gr. Cantacuzino nr. 57, ce face parte din domeniul privat al municipiului Ploiești, identificat potrivit anexei nr. 1, corespunzător clauzelor cuprinse în contract – anexa nr. 2 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2
Stabilește ca plata sumei de 116.700 USD, reprezentând contravaloare folosință teren, să se efectueze astfel:

– suma de 58.500 USD, reprezentând 50% din suma totală, se achită în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de asociere, la cursul oficial al USD din ziua efectuării plății stabilit de Banca Națională a României;

– diferența de 58.350 USD se va achita în rate trimestriale egale de 1.458,75 USD, pe o perioadă de 10 ani, începând de la data punerii în funcțiune a obiectivului, dar nu mai târziu de data de 01.04.2005, la cursul oficial al USD din ziua efectuării plății stabilit de Banca Națională a României.

Art. 3
Împuternicește Directorul Serviciului Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului Ploiești să semneze contractul de asociere – anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art. 4
Serviciul Public Finanțe Locale și Administrarea Patrimoniului și Direcția Generală de Dezvoltare Urbană vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5
Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 01.10.2003

Președinte de ședință,
Gheorghe Moraru

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Măzălu