ROMÂNIA

JUDEȚUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEȘTI

HOTĂRÂREA Nr. 253

privind aprobarea rectificării bugetului local al Municipiului Ploiești pe anul 2023

Consiliul Local al municipiului Ploiești:

Văzând Referatul de aprobare nr. 321/30.05.2023 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Andrei-Liviu Volosevici și Raportul de specialitate nr.225/30.05.2023 al Direcției Economice prin care se propune aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2023 și estimări pe anii 2024-2026;

Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1, comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze din data de 29.05.2023;

Având în vedere prevederile:

  • Legii nr. 368/2022 – Legea bugetului de stat pe anul 2023;
  • Legii nr. 273/2006 – Legea privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul art. 129, alin. (4), lit. a), art. 139 și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare; H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1 Aprobă rectificarea bugetului local al municipiului Ploiești pe anul 2023 conform Anexei nr.1.

Art. 2 Aprobă rectificarea listei obiectivelor de investiții din bugetul local pe anul 2023 conform Anexei nr. 2.

Art. 3 Aprobă rectificarea listei obiectivelor de investiții aferente proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă conform Anexei nr. 3.

Art. 4 Aprobă virările de credite ale unităților de învățământ conform Anexelor nr. 4, 5, 6, 7.

Art. 5 Ordonatorul principal de credite, ordonatorii terțiari de credite şi serviciile de specialitate din aparatul Primarului Municipiului Ploiești vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 6 Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoștință celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti, astăzi, 30 mai 2023

Contrasemnează:

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Alexandru-Dragoș MĂCHIȚESCU Mihaela Lucia CONSTANTIN