HCL 246/2023
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI HOTÂRÂREA NR. 246 privind aprobarea „Planului Urbanistic de Detaliu – Construire atelier, împrejmuire, branșamente utilități”, Municipiul Ploiești, Str. Crăițelor, nr. 4, nr.cadastral 147304
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti :
Văzând Referatul de aprobare nr. 296/23.05.2023 al primarului municipiului Ploiești, domnul Andrei-Liviu Volosevici, privind: „Planul Urbanistic de Detaliu – Construire atelier, împrejmuire, branșamente utilități”, Municipiul Ploiești, Str. Crăițelor, nr. 4, nr. cadastral 147304;
Luând în considerare Raportul de specialitate comun al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană nr. 303613 din data de 05.05.2023 și al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte nr. 843/23.05.2023;
Văzând documentația: „Plan Urbanistic de Detaliu – Construire atelier, împrejmuire, branșamente utilități”, Municipiul Ploiești, Str. Crăițelor, nr. 4, nr. cadastral 147304, beneficiar – Tudosie Adrian Irinel, întocmită de S.C. ARBY PROIECT SRL – arh. Cristina Georgescu, atestat RUR.;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism nr. 011 din data de 13.04.2023, aviz care a stat la baza fundamentării avizului favorabil al Arhitectului Șef nr. 007 din data de 13.04.2023;
Ținând cont de Avizul Comisiei de specialitate nr. 4 – Comisia pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulație rutieră, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură din data de 17.05.2023;
În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 426 din data de 26.11.2020 privind constituirea Comisiei Tehnice de Amenajarea Teritoriului și Urbanism a Municipiului Ploiești;
În conformitate cu art. 47 din Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129, alin. (1) și alin. (6), lit. c) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă ”Planul Urbanistic de Detaliu – Construire atelier, împrejmuire, branșamente utilități”, Municipiul Ploiești, Str. Crăițelor, nr 4, nr. cadastral 147304, beneficiar – Tudosie Adrian Irinel, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prevederile Planului Urbanistic de Detaliu prevăzute la art. 1 sunt valabile până la aprobarea actualizării Planului Urbanistic General al Municipiului Ploiești.
Art. 3 Direcţia Generală de Dezvoltare Urbană va duce la îndeplinire prezenta hotărâre.
Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploieşti, astăzi, 30 mai 2023
Contrasemnează:
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Alexandru-Dragoș MĂCHIȚESCU Mihaela Lucia CONSTANTIN