R O M Â N I A

JUDEŢUL PRAHOVA

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI

HOTĂRÂREA NR. 222

privind mandatul reprezentantului Municipiului Ploiești în Adunarea Generală a Asociaților de la S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L.

Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 290/22.05.2023 al primarului Municipiului Ploieşti, domnul Andrei–Liviu Volosevici şi Raportul de specialitate comun nr.63/18.05.2023 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice și nr.830/22.05.2023 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 213/22.05.2023 al Direcției Economice prin care se propune mandatul reprezentantului Municipiului Ploiești în Adunarea Generală a Asociaților de la S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L.;

Având în vedere avizul Avizul comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanțe, control, administrarea domeniului public și privat din data de 24.05.2023 și avizul comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 24.05.2023;

Având în vedere adresa S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L., înregistrată la Municipiul Ploiești sub nr. 8912/15.05.2023;

Ținând cont de prevederile Hotărârii Consiliului Local a Municipiului Ploiești nr. 75/30.03.2021 privind numirea reprezentanţilor Municipiului Ploieşti în Adunarea Generală a Acţionarilor la S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. Ploieşti şi în Adunarea Generală a Asociaţilor la S.C. Apa Nova Ploiești S.R.L.;

În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) art. 191 și art. 194 din Legea nr.31/1990 privind societățile, republicată și actualizată;

În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (1) și

art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Stabilește mandatul reprezentantului Municipiului Ploiești în Adunarea Generală a Asociaților de la S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L., astfel: (1) Aprobarea situațiilor financiare ale Societății, întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1802/2014 cu modificările și completările ulterioare, pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2022: – vot pentru (2) Aprobarea descărcării de gestiune a Administratorului Unic pentru activitatea desfășurată pe parcursul exercițiului financiar 2022: – vot pentru (3) Împuternicirea Administratorului unic al societății, dl. Andrei Hoștiuc, de a efectua, direct sau prin oricare din mandatarii săi (mandatarii), toate formalitățile legale necesare pentru aducerea la îndeplinire a Hotărârilor Adunării Generale a Asociaților luate, precum și, potrivit legii române, pentru a înregistra în mod corespunzător Hotărârile Adunării Generale a Asociaților Societății la autoritățile competente: – vot pentru (4) Numirea KPMG Audit S.R.L., cu sediul în Șos. București – Ploiești, nr.89A, sector 1, București, ca și auditor pentru situațiile financiare aferente exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2023: – vot pentru (5) Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2023: – vot pentru (6) Aprobarea mutării sediului social al Societății din Ploiești, str. Bobâlna, nr.10, parter, cam. 1 la adresa Ploiești, str. Bobâlna, nr. 10, etaj 1, cam. 1: – vot pentru (7) Aprobarea modificării art. 3.4. din Actul Constitutiv al Societății, corespunzător celor prevăzute la punctul 6 din prezenta ordine de zi: – vot pentru (8) Vot privind propunerea de retragere din Societate a asociaților Municipiul Ploiești și Județul Prahova: – vot împotrivă (9) Împuterniciri pentru îndeplinirea formalităților în relația cu Registrul Comerțului: – vot pentru

Art. 2 Doamna Simona Albu – Administrator Public – reprezentantul Municipiului Ploiești în Adunarea Generală a Asociaților de la S.C. Veolia Energie Prahova S.R.L. va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoștinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti, astăzi, 24 mai 2023

Contrasemnează:

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Alexandru Dragoș MĂCHIȚESCU Mihaela Lucia CONSTANTIN