Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 242/17.05.2024 al domnilor consilieri locali Gheorghe Popa, Horia-Nicolae Popovici și Costel Andreescu şi Raportul de specialitate comun al Direcţiei Gestiune Patrimoniu nr. 176/17.05.2024 şi al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte nr. 753/17.05.2024 la proiectul de hotărâre privind prelungirea termenului unor contracte încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință;

Luând în considerare Raportul de specialitate nr. 201/23.05.2024 al Direcției Economice;

În conformitate cu avizul din data de 16.05.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere Procesul verbal din data de 15.05.2024 al Comisiei pentru analizarea şi repartizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă a Consiliului Local al Municipiului Ploiești;

Având în vedere adresa înregistrată la Municipiul Ploiești sub nr.22072/18.11.2020 transmisă de Colegiul Medicilor Prahova;

În temeiul art. 391, alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin Legea nr.359 din 27 septembrie 2018;

Ținând cont de prevederile art. 5, alin. 1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 884 din 3 iunie 2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale, cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr.167/28.10.2004 privind concesionarea unor spații cu destinația de cabinete medicale;

Având în vedere prevederile contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a), art. 362 alin. (2) și art. 608 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Aprobă prelungirea termenului contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință proprietatea Municipiului Ploiești, potrivit Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Aprobă modificarea prin act adițional a contractelor încheiate pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință proprietatea Municipiului Ploiești corespunzător art. 1 din prezenta hotărâre.

Art. 3 Direcţia Gestiune Patrimoniu, Direcția Administrație Publică, Juridic – Contencios, Achiziții Publice, Contracte și Direcția Economică vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 4 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunostinţă persoanelor identificate în Anexă prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti, astăzi, 29 mai 2024

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Nicolae-Vlad FRUSINA

Contrasemnează:

SECRETAR GENERAL,

Mihaela-Lucia CONSTANTIN