Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 230/24.04.2024 al domnilor consilieri locali Valentin Marcu, Aurelian-Dumitru Tudor, Nicolae-Vlad Frusina, Gheorghe Popa, Costel Andreescu și Raportul de specialitate comun înregistrat sub nr. 148/24.04.2024 la Direcţia Gestiune Patrimoniu și sub nr. 655/25.04.2024 la Direcţia Administraţie Publică, Juridic – Contencios, Achiziţii Publice, Contracte și Raportul de specialitate nr. 116/26.04.2024 al Direcției Economice la proiectul de hotărâre privind preluarea din concesiunea Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. a unor terenuri în vederea amplasării unor stații de reîncărcare a vehiculelor electrice de către Societatea TERMO Ploiești S.R.L.;

Având în vedere Avizul din data 24.04.2024 al Comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti – valorificarea patrimoniului, servicii către populaţie, comerţ, turism, agricultură, promovare operaţiuni comerciale;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 219/2010 a Consiliului Local al municipiului Ploieşti privind înființarea Societății Comerciale Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.A., cu modificările şi completările ulterioare

Luând în considerare Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010 încheiat între Municipiul Ploieşti și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., cu modificările și completările ulterioare;

Având în vedere prevederile Hotărârii nr. 45/12.03.2024 a Consiliului Local al municipiului Ploiești privind cooperarea Municipiului Ploiești cu Societatea TERMO Ploiești S.R.L. în vederea achiziției, instalării și operării unui număr de 45 de stații de reîncărcare a vehiculelor electrice;

Văzând adresa înregistrată la municipiul Ploiești sub nr.8031/23.04.2024 înaintată de Termo Ploiești S.R.L.;

În temeiul prevederilor art. 129 alin.(1) și alin. (2) lit. c), art. 139, art. 196 alin.(1) lit. a) și ale art. 286, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă preluarea din concesiunea Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. a terenului în suprafață de 0,84 m.p., teren ce se identifică potrivit planului întocmit de către BITCOM IOT S.R.L. ce constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, în vederea amplasării unei stații de reîncărcare a vehiculelor electrice de către Societatea TERMO Ploiești S.R.L.

Art. 2 Se aprobă modificarea Anexei nr. 5 la Hotărârea nr. 219/28.07.2010 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Ploiești transmise în concesiune către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., în sensul precizării suprafeței de teren rămasă în concesiunea acestei societăți, ce figurează la poziția 21 ”Sp. intravilan Bl. Vest Micro II” în tabelul ”Spații verzi intravilane-zone blocuri” și anume: 63.515,16 m.p.

Art. 3 Se aprobă preluarea din concesiunea Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. a terenului în suprafață de 0,20 m.p., teren ce se identifică potrivit planului întocmit de către BITCOM IOT S.R.L. ce constituie Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, în vederea amplasării unei stații de reîncărcare a vehiculelor electrice de către Societatea TERMO Ploiești S.R.L.

Art. 4 Se aprobă modificarea Anexei nr. 5 la Hotărarea nr. 219/28.07.2010 a Consiliului Local al municipiului Ploiești, cu modificările și completările ulterioare, anexă ce cuprinde lista bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului Ploiești transmise în concesiune către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L., în sensul precizării suprafeței de teren rămasă în concesiunea acestei societăți, ce figurează la poziția 10 ”Sp. intravilan Bl.24 Ianuarie” în tabelul ”Spații verzi intravilane-zone blocuri” și anume: 2.313,80 m.p.

Art. 5 Se aprobă semnarea Actului adițional la Contractul de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului de utilitate publică de administrare a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti nr. 14782/25.08.2010, ce va fi încheiat potrivit prevederilor

art. 1, art. 2, art. 3 şi art. 4, între Municipiul Ploiești și S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L., cuprins în Anexa nr. 3 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 Direcția Gestiune Patrimoniu, Direcția Administrație Publică, Juridic- Contencios, Achiziții Publice, Contracte, Direcția Economică și Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 7 Direcţia Administraţie Publică, Juridic–Contencios, Achiziții Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă Societății TERMO Ploiești S.R.L., Societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. și direcțiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 29 aprilie 2024

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN