Consiliul Local al municipiului Ploieşti:

Văzând Referatul de aprobare nr. 226/23.04.2024 al primarului municipiului Ploieşti, domnul Andrei–Liviu Volosevici şi Raportul de specialitate comun nr.32/12.04.2024 al Compartimentului Monitorizare Întreprinderi Publice și nr.649/24.04.2024 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte, prin care se propune aprobarea efectuării procedurii de selecţie a candidaților înscriși pentru ocuparea a două posturi vacante de membru în cadrul Consiliului de administraţie la S.C. Transport Călători Expres S.A. Ploiești;

Având în vedere avizul comisiei de specialitate nr. 7 – Comisia juridică, ordine publică, petiţii şi reclamaţii din data de 25.04.2024;

Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 4/04.04.2024 a S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti prin care s-a aprobat declanșarea procedurii de selecție pentru două posturi de administratori – membri în cadrul Consiliului de administrație la S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti;

Luând în considerare prevederile art. 24 ale Secțiunii 5: Completarea consiliului în cazul vacantării unui post de administrator din Hotărârea Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

În conformitate cu prevederile din Secțiunea 2: Iniţierea şi organizarea procedurii de selecţie. Constituirea comisiei de selecţie şi nominalizare. Elaborarea planului de selecţie, respectiv cele ale art. 4 alin. (2) și alin. (3), art. 5 alin. (6), art. 7 și cele ale art.8 din Hotărârea Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

Ținând cont de prevederile art. 1 și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice;

În conformitate cu prevederile art. 2, cele ale art. 4⁹ alin. (2), alin. (3), alin. (4), alin.(5) și art. 29 alin. (1), alin. (2) și alin. (6) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice cu modificările și completările ulterioare;

În baza art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d), art. 139 alin. (1), art. 154 și art. 196 alin. (1) lit. a), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, modificată și completată;

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă efectuarea procedurii de selecţie a candidaților pentru ocuparea a două posturi vacante de membru în cadrul Consiliului de administraţie la S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti.

Art. 2 (1)Se aprobă constituirea comisiei de selecţie şi nominalizare a candidaţilor pentru ocuparea celor două posturi vacante de membru în Consiliul de administraţie la S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti, având în componenţă 5 membri: Membri: 1. Preşedinte: doamna Georgeta-Simona Popescu 2. Membru: doamna Nicoleta Ștefan 3. Expert independent specializat și autorizat în condițiile legii pentru a-și desfășura activitatea în domeniul resurselor umane. 4. Membru desemnat de către AMEPIP prin ordin al președintelui 5. Membru desemnat de către AMEPIP prin ordin al președintelui Membri supleanți: 1. Președinte: domnul Iulian Bolocan 2. Membru: domnul Horia-Nicolae Popovici (2) Se numește dl Simionescu Radu în calitate de secretar al Comisiei de selecție și nominalizare. (3) Comisia de selecție și nominalizare își va desfășura activitatea conform Regulamentului comisiei de selecție și nominalizare aprobat prin act administrativ.

Art. 3(1) Se aprobă constituirea Comisiei de soluționare a contestațiilor, în următoarea componență: Membri: 1. Domnul Gheorghe Popa 2. Domnul Valentin-Răzvan Săbău 3. Domnul Costel Andreescu Membru supleant: 1. Domnul Răzvan Enescu (2) Secretariatul Comisiei de soluționare a contestațiilor va fi asigurat de către secretarul Comisiei de selecție și nominalizare numit la art. 2 alin. (2).

Art. 4

  1. Se împuterniceşte primarul municipiului Ploieşti să demareze procedura de achiziţie pentru contractarea serviciilor expertului independent, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.
  2. Se împuterniceşte primarul municipiului Ploieşti cu efectuarea tuturor demersurilor necesare şi derularea procedurilor legale reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 639/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011, care nu sunt în sarcina Comisiei de selecție și nominalizare.

Art. 5 Se aprobă Componenta inițială a planului de selecție care reprezintă anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6

  1. Planul de selecţie întocmit la data organizării procedurii de selecţie a consiliului în funcţie, îşi păstrează aplicabilitatea în ceea ce priveşte profilul consiliului şi profilul candidatului, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 351 din 30 septembrie 2021, urmând a fi actualizate celelalte documente şi formulare.
  2. De asemenea, îşi păstrează aplicabilitatea Scrisoarea de aşteptări, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 220 din 30 iunie 2021.

Art. 7

  1. Raportul final întocmit de comisia de selecție și nominalizare va fi înaintat AMEPIP în vederea emiterii unui aviz conform, și ulterior va fi prezentat conducătorului autorității publice tutelare în vederea formulării propunerilor de membri în consiliul de administrație la S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti. Propunerile vor fi comunicate Adunării Generale a Acționarilor în vederea desemnării candidaților ca administratori în cadrul Consiliului de administrație al S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti.
  2. În situaţia în care nu există candidaţi înscrişi sau niciun candidat nu se califică pe lista scurtă, procesul de selecţie se va relua.

Art. 8 Comisia constituită la art. 2, S.C. Transport Călători Express S.A. Ploieşti și Compartimentul Monitorizare Întreprinderi Publice vor duce la îndeplinire prevederile

art.2, art. 5, art.6 și art.7 ale prezentei hotărâri.

Art. 9 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoştinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.

Dată în Ploieşti astăzi, 29 aprilie 2024

Contrasemnează,

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,

Iulian BOLOCAN Mihaela-Lucia CONSTANTIN