HCL 128/2023
ROMÂNIA
JUDEŢUL PRAHOVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI
HOTĂRÂREA NR. 128
privind indexarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2024
Consiliul Local al Municipiului Ploieşti:
Văzând Referatul de aprobare nr. 179/21.03.2023 al Primarului Municipiului Ploieşti – domnul Andrei-Liviu Volosevici şi Raportul de specialitate nr.28232/15.03.2023 al Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti, prin care se propune indexarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2024;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 131/23.03.2023 al Direcției Economice, Raportul de specialitate nr. 9/29.03.2023 al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană, Raportul de specialitate nr. 94/27.03.2023 al Direcției Gestiune Patrimoniu, Raportul de specialitate nr. 112491/28.03.2023 al Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor Ploieşti și Raportul de specialitate nr.501/22.03.2023 al Direcției Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte;
Luând în considerare avizul Comisiei de specialitate nr. 1 – Comisia de buget finanţe, control, administrarea domeniului public şi privat, studii, strategii şi prognoze a Consiliului Municipiului Ploieşti, din data de 29.03.2023;
Având în vedere adresa nr. 14735/08.02.2023 prin care Direcția Județeană de Statistică Prahova a comunicat rata inflației pentru anul 2022, precum și comunicatele date în acest sens pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și pe site-ul Ministerului Finațelor;
În conformitate cu prevederile art. 457, art. 465, art. 470, art. 474, art. 475,
art.478, art. 484, art. 486, art. 491 și ale art. 493 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile art. 9 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr.199/1997;
Având în vedere prevederile Hotărârii de Consiliu Local nr. 690/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2023;
Având în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27 şi ale art. 30 din Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
Potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (4) lit. c) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, modificată și completată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Aprobă indexarea cu rata inflației de 13,8% a sumelor aferente impozitelor şi taxelor locale stabilite pe baza unei anumite sume în lei, pentru anul 2024, conform Anexei nr. 1 – parte integrantă la prezenta hotărâre, după cum urmează: a) impozitul pe clădiri:
- impozitul pe clădiri datorat de persoane fizice – tabelul nr. 1; b) impozitul şi taxa pe teren: – impozitul şi taxa pe teren datorate de persoane fizice – tabelele 2, 3, 4;
- impozitul şi taxa pe teren datorate de persoanele juridice – tabelele 5, 6, 7; c) impozitul pe mijloacele de transport: – impozitul pe mijloacele de transport datorat de persoanele fizice si juridice – tabelele 8, 9, 10, 11, 12; d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizațiilor: tabelele nr.13 si 14; e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate: – taxa pentru afișaj în scop de reclamă și publicitate – tabelul 15 ; f) taxe speciale: – taxe pentru prestarea serviciilor în regim de urgență, în interesul persoanelor fizice și juridice; g) alte taxe locale: – taxe pentru depozitarea de materiale, realizarea unor lucrări, pentru desfacerea de produse ce fac obiectul comerțului în piețe, în standuri situate de-a lungul drumurilor publice, în parcări sau în alte locuri anume stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ocuparea terenului cu terase de vară, chioșcuri, tonete închise, suporți pentru obiecte de publicitate, pentru evenimente ocazionale s.a.- tabelul 16; -taxa pentru utilizarea domeniului public în vederea distribuirii de materiale publicitare se datorează de către contribuabilii persoane fizice/juridice, în funcție de numărul de zile pentru care se solicită și se aprobă ocuparea domeniului public;
- taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă.
Art. 2 Aprobă indexarea limitelor minime şi maxime ale amenzilor acordate de organul fiscal, în cazul persoanelor fizice şi juridice, după cum urmează : Limitele minime şi maxime ale amenzilor în cazul persoanelor fizice
Art. 493 alin. Contravenţia prevăzută la alin. (2) lit. a) se sancţionează cu amendă (3) de la 94 lei la 377 lei, iar cele de la lit. b) cu amendă de la 377 de lei la 939 lei.
Art. 493 alin. Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, (4), (4 1 ) vânzarea, evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 438 de lei la 2.131 lei. Limitele minime și maxime ale amenzilor în cazul persoanelor juridice Contravenția prevazută la alin. (2) lit. a) se sanctionează cu amendă d e la 376 lei la 1.508 lei, iar cele de la lit. b) cu amendă de la 1.508 lei la 3.756 lei.
Art. 493 alin. Încălcarea normelor tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, (5) evidenţa şi gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole constituie contravenţie şi se sancţionează cu a mendă de la 1.752 lei la 8.524 lei.
Art. 3 Prezenta hotărâre intră în vigoare de la 01.01.2024 și va completa Hotărârea de Cons iliu Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024.
Art. 4 Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi celelalte instituţii cu atribuţii în aplicarea hotărârii vor duce la îndeplinire prevederile prezentei.
Art. 5 Direcţia Administraţie Publică, Juridic-Contencios, Achiziţii Publice, Contracte va aduce la cunoștinţă celor interesaţi prevederile prezentei hotărâri.
Dată în Ploiești, astăzi, 30 martie 2023
Contrasemnează,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR GENERAL,
Valentin MARCU Mihaela-Lucia CONSTANTIN