Consiliul Local al municipiului Ploiești:

văzând Expunerea de motive a domnului Consilier Sorin Serioja Chivu și Raportul de specialitate al Administrației Domeniului Public și Privat, Serviciul Valorificare Patrimoniu, prin care se propune modificarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 273/2002 și atribuirea în folosință gratuită a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 214, Bl. 24 B – spațiul din partea stângă – către Fundația Oamenilor de Știință – Prahova;

în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia;

în baza prevederilor Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii aflate în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale, precum și a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local;

având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 273/2002 privind aprobarea listei spațiilor comerciale sau de prestări de servicii potrivit Legii nr. 150/2002, cu modificările ulterioare aduse conform Hotărârii Consiliului Local nr. 37/2003;

în temeiul Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1
Aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Ploiești nr. 273/2002, cu modificările ulterioare, în sensul excluderii din listă a spațiului situat în str. Mihai Bravu nr. 214, Bl. 24B – spațiul din partea stângă – în suprafață construită de 65,80 mp.

Art. 2
Aprobă atribuirea în folosință gratuită a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Ploiești, str. Mihai Bravu nr. 214, Bl. 24B – spațiul din partea stângă – în suprafață de 65,80 mp, către Fundația Oamenilor de Știință – Prahova.

Contractul de comodat (împrumut de folosință) va fi încheiat cu Fundația Oamenilor de Știință – Prahova pe o perioadă de 2 (doi) ani, cu drept de prelungire.

Art. 3
Împuternicește primarul municipiului Ploiești să semneze contractul de comodat (împrumut de folosință) cu Fundația Oamenilor de Știință – Prahova.

Art. 4
Reprezentanții desemnați în comisia pentru vânzarea spațiilor comerciale sau de prestări de servicii și Administrația Domeniului Public și Privat vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 5
Direcția Administrație Publică, Juridic, Contencios va aduce la cunoștința celor interesați prevederile prezentei hotărâri.

Data în Ploiești, astăzi, 30 mai 2003

Președinte de ședință,
Augustin Mitu

Contrasemnează,
Secretar,
Maria Magdalena Mazalu